Sunt o drogata

Pe scurt si imi pare I am sorry pentru cei care lupta cu tentatia, am avut o recadere intr-un anume viciu. Pe si mai scurt, dupa nici doua luni de la reluarea scarbosului jug, au reaparut simptomele care m-au facut sa renunt la el: palpitatii cand ti-e lumea mai draga (mie, mai ales, mi-e tare draga lumea), paloare, oboseala, depresie (ca cedez in fata viciului si ca ma bucur ca o retardata cand sug otrava nenorocita care ma face de bani). Si va urma chiar maine prima zi de dezintoxicare fortata. Inima a decis, nu eu. Daca ar fi dupa mine as trage nonstop. Inima bubuie si zice ori tu cucoana, ori eu, una din noi va face bum. Si sper sa ma opresc la timp.
Mi-a zis cineva la un moment dat: esti narcomana. Mi se pare cam dur termenul, la naiba, nu iau droguri. Dupa aia oamenii m-au incurajat sa fumez. Bai drace, ce au astia cu mine, ma tenteaza la groapa, ma gandeam eu. Fumatul nu da palpitatii, zice cineva, cand ma plangeam. Ma uitam pe net, ma scormoneam in memorii- nicotina e excitant al sistemului nervos- si am ajuns la concluzia ca cei din jur ma vor caput. D-aia ma sustin. Imi dau tigari cand cer- ca si ei sunt fumatori- imi povestesc povesti cu Mark Twain care a fumat trabuc pana la 80 de ani versus nevasta-sa care a apucat doar 30 (si din acestia logica imi spune ca nu a fumat cati ani a fumat Mark al nostru).
Solidaritatea narcomanilor e inspaimantatoare.

Oameni pentru care nu existi incep sa te salute doar pentru ca aveti acelasi viciu. Avem? Sau am avut, de maine? Recaderile sunt salutate cu amuzament. Baaa…costa minim 100 de euro pe luna si cauzeaza o pleiada de boli. Mi-e si frica sa spun ca ma voi lasa pentru ca-mi fac rau. Mi-e frica sa le las pentru ca trebuie sa le mai recunosc odata puterea uluitoare? Mi-e frica de oamenii care parca imi impun sa fumez? Care spun ca un lucru rau e bun, doar pentru propria consolidare personala? De oamenii care nu te mai hartuiesc doar pentru ca te vad consumand un drog?
De introducerile pe care simt ca trebuie sa le fac ca sa ii avertizez pe ceilalti narcomani ca ma voi retrage tiptil dintre ei, cu speranta ca voi scapa de pacatoasele efecte adverse. Si ma gandesc cum este pentru cei care au vicii si mai socializatoare, precum alcoolul, drog prin excelenta de societate, sau Duamne Feri alte droguri, mai grele.
Sa fie psihologie inversa pentru cei care sustin ca un lucru rau este bun? Sau e vorba doar de frica mea de a renunta la ceea ce la un moment dat mi-a linistit nervii? Pe care tot oamenii aceia mi i-au provocat?
Ma pierd in ganduri, pur si simplu uneori ma pierd in ganduri, dar nu, nu vreau sa-mi pierd si viata. Sper sa nu.