Pepenasul din colivia de aur

Va salut. Voi scrie articolul de azi printre scarpinaturi, nu inteleg de ce insectele de la curte fac asa ravagii pe pielea mea in comparatie cu cele de la bloc. Am degetul umflat si toate celelalte piscaturi sunt si ele intinse, tari, rosii, umflate, si ma mananca de mor. Anul trecut aproape hotarasem sa merg la spital, se intinsese inflamatia unei singure muscaturi pe jumatate de brat, crezusem ca fusese vreo capusa de-aia.
Femeia face rochita
Eu n-am inteles din prima proverbul “Haina face pe om” din lectia aceea de prin clasa a doua cred, rad si acum: avand convingerea ca toate lucrurile sunt animate, nu credeam sa fie o haina asa haina sa faca fix pe om, zau. Daca as fi citit si atunci carti despre rolul si importanta imaginii individului in societate…
Voi scrie acum despre doua femei si rochitele lor, m-au impresionat foarte mult ieri. Una dintre ele era atat de modesta incat alesese sa fie manechinul numai al rochitei sale, parca aceasta iesise in oras, nu femeia. Am remarcat cea mai delicata rochie roz-somon dintotdeauna, purtata de o femeie nobila prin simplitatea ei careia ii ajungea aceasta unica piesa pentru a se exprima, renuntand la pantofii cu toc (purta sandale cu talpa joasa) si la zorzoanele asortate, la machiajul evident. Trebuia sa fii nebun sa n-o respecti pentru alegerea aceasta a ei desteapta de-a se impune numai prin modestie.
Am vazut si o a doua femeie mandra de nu se poate de rochia sa de la “12 lei orice produs”.  Am iubit-o si pe ea.

Am observat-o datorita mersului ei exact ca in carti, ideal de feminin, parca nici nu-i atingeau talpile asfaltul. Mergea leganandu-si frumos soldurile, constienta de sine. Pantofii ei negri aveau tocurile stropite cu noroi, geanta nu se asorta cu nimic, parul il avea prins simplu in coada cu un colacel dar ea, draga, se simtea si se purta ca o frumusete pe podium. Producatorul acelei rochii mov inspicate, de poliester ar trebui s-o angajeze pentru reclama.
Pepenasul din colivia de aur
Da, scriu despre mine prea mult, par egolatra, Cartarescu este acuzat de acelasi lucru, dar credeti-ma, e un teren mai sigur si mai cinstit sa scriu despre ceea ce cunosc. Si pentru ca inca nu ma cunosc asa bine si ma mai si percep cu detasare si cat pot eu de obiectiv, sunt si eu curioasa de raspunsurile intrebarilor pe care mi le pun.
Ma intreb de ce nu mi-e data puterea sa ma eliberez din constrangerile suferintei care-mi conditioneaza existenta dupa bunul sau plac. Traiesc un confort material si afectiv satisfacator dar nu ma pot bucura de el fiind coplesita de chinul carnii si al sufletului. Din burta mea (nu stiu de ce aici s-a localizat interesul depresiei activate de durerea de coaste de-a ma munci) pare ca-mi chiureteaza cineva cu chiureta cine stie ce, cum scobim uneori direct cu lingurita dintr-un pepenas galben. Ma tem. Am oare undeva in mine resursele sa pornesc in aventura aproape imposibila a recuperarii prin gimnastica? Durerea suplimentara, nu va mari “pepenasul”?